Actiuni pe produsele adaugate pe factura si discount total
In acest articol
Un produs aflat pe o factura poate fi sters sau modificat sau i se poate aplica un discount. Discounturile pot fi de doua tipuri:
- Discount pe produs – aplicat doar pe un produs/serviciu aflat pe factura;
- Discount total – aplicat la valoarea intregii facturi.
Modificarea si stergerea unui produs

Butonul Modifica produs („creionul”) deschide o fereastra in care poti face editari in toate campurile. Pe factura se preiau informatiile modificate.

Stergerea produsului se face de la butonul Sterge („X-ul rosu”). Dupa stergere, totalurile facturii sunt recalculate.
Discount pe produs
Adauga discount pe produs ( butonul indicat de simbolul %), aflat in partea dreapta, pe linie cu produsul adaugat pe factura, permite adaugarea unui discount pentru produsul respectiv.

Cand apesi pe discount-ul de produs, se deschide fereastra Aplica discount unde poti selecta tipul discountului - procentual sau valoare fixa - si poti completa valoarea acestuia.


Pe factura, fiecare discount va fi inregistrat pe o linie noua (pe o factura in care am introdus 2 produse la care am aplicat discount, se vor afisa 4 linii).
Cele doua tipuri de discount pe produs - valoric si procentual - se afiseaza pe factura in mod diferit. Astfel, in „denumirea” discountului procentual, este indicat produsul/serviciul pentru care se aplica discountul si procentul aplicat. In „denumirea” discountului valoric, este indicat doar produsul/serviciul la care se aplica.

Discountul pe produs poate fi sters, da la butonul marcat cu X rosu din partea dreapta a liniei, iar pretul produsului respectiv se recalculeaza.
Discount Total
Sub valoarea totala a facturii, exista si optiunea Aplica discount %. De aici poti aplica un discount la valoarea totala a documentului. La fel ca la discountul pe produs, discountul se poate aplica procentual sau valoric.

Daca pe factura exista deja aplicat discount pe produs, discountul total se aplica doar produselor aflate sub ultimul produs cu discount. Asta inseamna ca discountul total nu se poate introduce daca la ultimul articol adaugat pe factura are deja aplicat un discount pe produs.
EXEMPLU
Ai o factura cu 6 linii (produse). In functie de existenta discounturilor pe produs aplicate inainte, exista mai multe posibilitati:
1. Nu exista niciun discount pe produs: discountul total se aplica pentru valoarea tuturor celor 6 produse.
2. Discount pe produs aplicat pe liniile 1 si 4: discountul total se aplica doar pentru ultimele doua linii, adica cele care se afla sub ultimul produs care are aplicat discount.
3. Discount pe produs este aplicat pe liniile 2 si 6: discountul total nu poate fi adaugat.
BINE DE STIUT!
Daca nu doresti sa folosesti optiunile pentru Discount produs sau Discount total, ai posibilitatea sa adaugi manual un reper de discount, ca pe oricare alt produs/serviciu. Pentru a face asta:
- Completeaza denumire produs – creezi o denumire pentru discountul tau, dupa preferinte;
- U.M. – completeaza o unitate de masura generica sau un caracter nul (de exemplu, "-");
- Cantitate – completeaza valoare cu minus;
- Pret – completeaza valoarea discountului; tine cont ca valoarea totala a reperului se calculeaza ca Pret * Cantitate;
- Adauga discountul pe factura.