Cum faci stornarea

In acest articol

In SmartBill poti storna facturi din mai multe pagini ale aplicatiei:

In functie de locul din care initiezi stornarea, pot exista mici diferente in ceea ce priveste pasii pe care trebuie sa ii urmezi.

Stornarea din Emitere

Pentru stornarea din meniu, de la Emitere, faci urmatorii pasi:

  1. din meniul principal selecteaza Emitere si Factura storno;
  2. pagina de stornare se deschide impreuna fereastra Alege facturi de stornat in care sunt afisate facturile emise in ultimele 30 de zile;
  3. identifici documentul/documentele pe care il/le vei storna. Poti folosi calendarul pentru afisarea facturilor emise intr-o anumita perioada si filtrele;
  4. bifeaza casuta din dreptul documentului
    1. poti selecta mai multe documente ale aceluiasi client daca sunt emise in aceeasi moneda;
  5. apasa butonul Storneaza.
  6. in pagina de emitere a stornarii se preiau automat toate produsele de pe factura selectata cu cantitati cu minus;
  7. poti face ajustari (sa modifici cantitati sau sa stergi produse);
  8. apasa butonul Spre salvare storno pentru a vizualiza documentul aflat in stadiu Ciorna.
  9. apasa butonul Salveaza pentru a finaliza stornarea.

BINE DE STIUT

Conditia de baza, atunci cand trebuie sa stornezi mai multe facturi (stornare multipla), este ca toate facturile sa fie emise pentru acelasi client si in aceeasi moneda.


Stornarea de la Optiuni factura

Din pagina de emitere a facturii, in dreapta sus, se afla butonul Optiuni factura, de unde poti selecta Adauga stornare.

Prin aceasta optiune, poti storna una sau mai multe facturi emise deja, adaugandu-le pe factura noua:

  1. Selecteaza clientul pentru care vrei sa emiti factura de stornare;
  2. Selecteaza Adauga stornare din Optiuni factura;
  3. Sunt afisate facturile emise pentru clientul selectat in fereastra Alege facturi de stornat;
  4. Identifici documentul/documentele pe care il/le vei storna. Aici poti folosi filtrul si calendarul;
  5. Bifeaza casuta din dreptul documentului pentru a-l selecta si apasa Storneaza.

Si in acest caz poti selecta mai multe facturi pentru a le storna print-un singur document.

Stornare din Raport

Din Rapoarte > Facturi poti storna doar cate o factura. Aici nu se poate aplica stornarea multipla (stornarea mai multor facturi pe un singur document):

  1. identifica factura pe care doresti sa o stornezi;
  2. din coloana Actiuni, selecteaza Storneaza;
  3. vei fi transferat in pagina de emitere a stornarii in care se regasesc toate articolele continute pe factura initiala, cu cantitati negative;
  4. poti face modificari daca este cazul (sa modifici cantitati sau sa stergi produse);
  5. pentru a finaliza apasa Spre salvare stornare si apoi Salveaza.


Stornarea din pagina de vizualizare a facturii

Din pagina de vizualizare a facturii, in coltul din dreapta sus, de la Optiuni document („rotita dintata” aflata in partea dreapta sus), trebuie sa alegi Storneaza factura.

Se va deschide pagina de emitere a stornarii in care se regasesc toate articolele continute pe factura initiala, cu cantitati negative.

Stornarea manuala

Stornarea manuala e utila in cazul in care vrei sa stornezi o factura care nu exista in contul tau SmartBill. De exemplu, o factura emisa in alta aplicatie inainte de a-ti crea cont in aplicatia noastra.

Pentru a storna o factura ctre nu exista in cont, cel mai simplu este sa generezi o factura normala, folosind datele clientului si detaliile de pe documentul initial, dar sa completezi cantitatile cu minus.

Poti face acest lucru si din pagina Emitere > Factura storno, dupa ce inchizi fereastra care ar permite alegerea facturii de stornat. Dar atentie, si aici trebuie sa completezi cantitatile cu minus.

Ai primit raspuns la intrebarea ta? Multumim pentru feedback Eroare trimitere feedback